sufletul meu

pana acum nu am mai scris deloc despre viata mea personala....am un defect foarte apasator iubesc fara conditionare atunci cand ma indragostesc si intodeauna reusesc sa ma indragostesc de persoane care ajung sa-mi faca rau nu spun ca sunt perfecta nimeni nu-i perfect dar merg pe premiza ca atunci cand iti oferi inima cuiva si-i spui te iubesc nu mai ai nevoe de alcineva pt absolut nimic te concentrezi sa-i oferi acelei persoane orice iti sta in putinta si-n putere ca sa ii vezi zambetul cald si sincer pe fata....eu nu sunt o persoana care are multe de oferit si nici in masura dar nu sunt nici genul de fata care sa pretinda ca iubeste doar pt cauze materiale ultima oara cand m-am indragostit am iubit un baiat care in adevarul sens al cuvantului a pretins pe parcursul unui an de zile ca ma iubeste mai mult ca orice exista in viata lui si varsa in fata mea lacrimi mincinoase pe care bineinteles eu le credeam.....ma durut enorm de mult cand am aflat adevarul chiar din gura prietenilor lui.....e foarte greu si dureros si sa afli ca le spune prietenilor ca sta cu tine doar pentru ca ai bani....cand am aflat nu eram in tara imi luasem o vacanta binemeritata in anglia dar....si asa departe de tara de el de tot vestea asta ma daramat pur si simplu am cazut din rai......nu pot expica durerea intensa ce-mi macina sufletul mai ales ca nu era nimeni langa mine sa ma aline(ca de obicei) ajunsesem sa vb singura sa ma intreb de ce....de ce mi-am permis sa iubesc aceasta persoana fara suflet nu mai puteam rezista in casa aveam impresia ca ma sufoc mi-am luat mp3-u in urechi mam suit pe bicicleta si pe ploaie am iesit in parc gandurile imi zburau ca fulgerul prin minte in timp ce pedalam cu viteza periculoasa pe aleile parcului intunecat si prost luminat era pustiu si plua exact ca si in sufletul meu....amintiri transformate in imagini se perindau prin capul meu si ma raneau fiecare mangaiere fiecare sarut fiecare te iubesc fals adanceau golul din sufletul meu nu-mi puteam ierta prostia si incostienta care o comisesem nu intelegeam induram cerul sa nu fie real sa fie un vis defapt un imens cosmar...lacrimile-mi curgeau siroaie pe obraz nu le mai puteam controla ploaia imi picura pe piele ca niste picaturi de foc la un moment dat am cazut de pe bicicleta....nu m-am ranit nu fizic...dar nu m-am mai ridicat de jos nu am mai vrut imi doream sa se opreasca totul in loc...sa nu mai stiu nimic sa nu mai simt nimic sa am un lapsus permanent in legatura cu aceasta intamplare...in genunchi plangeam urlam de durere intreband intruna fara sens rost si raspuns de ce????singura intr-un parc strain ranita parasita si fara nici un fel de sprijin incercam sa scap de o durere enorma dar parca imprejurimile si perioada imi adanceau durerea mai mult decat sa mi-o aline...incepusem sa ma sufoc in acea tara...nu mai suportam sa stau acolo mi-era dor de aerul romanesc de oameni vorbind romana...de tara mea simteam ca durerea mea se va ameliora doar aici in Romania si am revenit.
Intaradevar am avut dreptate de cum am revenit in tara mi-a fost mult mai usor nu am uitat golul mi-a ramas tot acolo in suflet dar puteam respira mult mai usor incepusem sa ma obisnuiesc cu ideea ca sa terminat si imi ziceam chiar ca asa e mai bine pentru mine.
Si asa a fost mult mai bine si mai usor pentru mine....insa iubirea nu dispare asa usor si nici durerea oricat am vrea am momente de slabiciune cand imi revin in minte acele clipe petrecute impreuna si ink mai simt durere regret pt tot dar viata merge inainte la fel si eu asta este realitatea iar eu prefer sa o traiesc ...realitatea si prezentul...